Category Archives: Vitamine ochi

Luteina: beneficii pentru ochi. Studii și cercetări.

Luteina: beneficii pentru ochi. Studii și cercetări.

Ce este luteina ?

Luteina, o substanță din grupul carotenoide, cu toate că este esențială pentru sănătate, în special pentru sănătatea ochilor, nu poate fi sintetizată de către organismul nostru. Deci, trebuie să o luăm din alimente. La persoanele sănătoase, luteina se află în concentrațiile cele mai importante în ochi (retină) jucând un rol crucial în buna funcționare a acestuia.

Surse de luteină și necesar zilnic

Dar din păcate, în alimente se regăsește în concentrații mici și cu preponderența în crudități (spanac, varza creata etc) pe care avem tendința sa le consumăm foarte rar și în cantități foarte reduse. Conform cercetărilor, o persoană sănătoasă ar trebuie să ia zilnic din alimentație între 6 și 10 mg de luteină pentru a menține sănătatea ochilor. Aceasta ar însemna să mănânce zilnic o farfurie mare de spanac sau alte crudități de culoare verde închis, ceea ce în realitate nimeni nu o face.

Luteina și degenerescența maculară

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea ochilor precum cea generală devine tot mai șubredă. Incidența bolilor degenerative ale ochiului crește semnificativ. Degenerescența maculară este o boală degenerativă care afectează celulele retinei. Aceasta constituie cauza principală care duce la pierderea vederii persoanelor cu vârsta de la 60-65 de ani în sus.
Cataracta este o afecțiune tot mai frecventă, în special în rândul diabeticilor și persoanelor în vârstă. Ea este cauzată de degenerarea maculară și se caracterizează prin opacitatea cristalinului.

Pentru reducerea probabilității îmbolnăvirii sau opririi evoluției bolii, este necesară o doză zilnică de luteină cu mult mai mare. Cum este aproape imposibil să o luăm din alimentație, o carență în această substanță nutritivă esențială poate apărea ușor. Prin urmare, este bine să avem în vedere administrarea suplimenților alimentari pe bază de luteină în concentrații importante (luteină forte).

Beneficiile luteinei asupra ochilor, studii și cercetări

Studiile arată că suplimenții pe bază de luteină au un impact pozitiv asupra persoanelor suferind de degenerescență maculară.
Conform cercetărilor, un aport zilnic adecvat în luteină poate reduce semnificativ posibilitatea apariției cataractei. In general, s-a demonstrat că persoanele care consumă diferiți carotenoizi în cantități semnificative prezintă un risc de îmbolnăvire de cataractă mult mai scăzut. Acești carotenoizi poti fi substanțe ca și betacarotenul, vitamina A, luteina sau licopenul, zeaxantina.
Astfel, măsurându-se concentrația de luteină din retină, s-a constatat că persoanele cu ochi sănătoși prezintă o densitate de pigment macular, respectiv de luteină, semnificativ mai mare decât cele care suferă de afecțiuni degenerative ale ochiului.

O concentrație redusă de luteină este de asemenea legată de alți factori de risc cum ar fi fumatul și obezitatea.

Luteina poate îmbunătăți calitativ integritatea ochiului

Alte studii s-au efectuat pe persoane în vârstă cărora le-au fost administrate suplimente cu luteină. Perioada studiului a fost de pană la un an, demonstrându-se o creștere semnificativă a pigmentului macular, urmarea aportului în luteină. Mai mult, s-a constatat o îmbunătățire a vederii de aproape și a contrastului vizual, precum și oprirea evoluției procesului de degenerare maculară.
Aceste studii demonstrează că suplimentarea cu luteină și alte substanțe benefice pentru ochi (afine, zinc, omega 3, licopen, zeaxantină) duc la modificări structurale în retină ce permit îmbunătățirea funcției maculare. O suplimentare pe termen lung duce la creșterea graduală a concentrației de pigment macular în retină. Acest lucru semnifică o îmbunătățire a funcției maculare asociată cu creșterea acuității vizuale. Sensibilitatea la contrast se îmbunătățește semnificativ, precum și o reducere a incidenței degenerării maculare respectiv a evoluției acesteia.
Subiecții prezentând concentrația cea mai redusă de pigment macular în retină au reacționat în general cel mai eficient. Suplimentarea cu luteină și alți antioxidanți a fost benefică pentru văzul acestora.

O suplimentare pe o durată de minim 1-2 ani este necesară pentru o îmbunătățire semnificativă a funcțiilor ochiului.

Leave a reply

Luteina și sănătatea ochilor

Luteina și sănătatea ochilor

Ce este luteina ?

Luteina este numită pe bună dreptate „vitamina ochilor”. Denumirea de luteină vine din „lutea” care în latină înseamnă galben. Luteina este o substanță naturală, cu rol de pigment, de culoare galbenă. In concentrații mai mari are culoarea portocalie spre roșu. Luteina se numără printre cele 600 carotenoide naturale cunoscute, fiind asemănătoare cu betacarotenul și vitamina A.

Care sunt sursele de luteina ?

Este produsă de plante și o regăsim în legume sau fructe (spanac, brocoli, portocale, morcovi etc). Frunzele de culoare verde posedă o concentrație mai mare în luteină. Astfel, regăsim 4,9 mg luteină/100g, deci 4,9%, în frunzele unei specii de plante asiatice (kale în engleza sau varză creață) care prezintă concentrația cea mai importantă în luteină. Această plantă are frunzele crețe de culoare verde închis. Se regăsește și în gălbenușul de ou, dar în cantități aproape neînsemnate. Organismul nostru nu o poate fabrica, plantele reprezentând singura sursă de luteină de care dispunem.

Istoricul luteinei

Cel mai cunoscut dintre carotenoizi este carotenul, precursorul vitaminei A, cu beneficii remarcabile pentru sănătate. Primele descoperiri legate de carotenoizi au fost făcute la începutul secolului 19. In anul 1945, s-a descoperit luteina în compoziția retinei. Retina este o membrană fină și transparentă din ochi care captează semnalul luminos prin intermediul celulele fotoreceptoare responsabile cu vederea.

Spre sfârșitul anilor 80, cercetătorii au început să analizeze pigmenții alimentari (printre care se număra și luteina) și proprietățile acestora. Abia spre sfârșitul anilor 90, s-a reușit izolarea luteinei și s-a început o serie de cercetări pentru a înțelege rolul acestei substanțe în organism. In anii 2000, apar pe piață primele suplimente alimentare care conțin luteină.

Care sunt beneficiile luteinei pentru sănătatea ochilor ?

Alimentația joacă un rol important pentru sănătatea ochilor și cea generală. Adoptarea unui regim bogat în vitamine și alte elemente nutritive (luteină, licopen și alți antioxidanți) poate ajuta la menținerea vederii și preveni sau întârzia bolile degenerative ale ochiului. Aceste boli afectează în special celulele fotoreceptoare din retină, dând tulburări de vedere.

Luteina sub formă de suplimente cu concentrații importante (luteină forte), în combinație cu alte substanțe, poate fi deosebit de folositoare pentru cei ce doresc să își păstreze vederea și ochii în bună stare. Această substanță constituie materialul de bază din care sunt alcătuite macula (zona centrală a retinei) și retina având un rol crucial în sănătatea ochiului și buna lui funcționare. Retina este unul din țesuturile cele mai active din punct de vedere metabolic din corpul nostru.

Rolul luteinei este de a bloca lumina albastră sa pătrundă țesuturile din structura interioară a retinei. Sursele de lumină albastră sunt razele solare, ecranele calculatoarelor/tabletelor/telefoanelor etc. Luteina protejează țesuturile sensibile ale ochiului împotriva stresului oxidativ, acesta constituind un factor major care reduce acuitatea vizuală și cauzează bolile degenerative (degenerare maculară).

Cum acționează luteina

Studiile științifice au demonstrat eficacitatea luteinei în îmbunătățirea vederii și reducerea semnificativă a riscului degenerării maculare. Astfel, cercetări de anvergură au permis stabilirea unei legături directe între un regim alimentar bogat în luteină și un risc redus de apariție a cataractei.

Suplimentele cu luteină cresc densitatea optică a pigmentului macular care joacă un rol crucial în prevenirea degenerării maculare. Odată cu vârsta, scade concentrația de pigment macular în retină, fenomen ce duce la deteriorarea vederii precum și la degenerare maculară. Suplimentele cu luteină îmbunătățesc semnificativ funcțiile ochiului. Luteina oprește evoluția degenerării maculare atunci când această afecțiune este deja instalată.

Luteina îmbunătățește de asemenea sensibilitatea vizuală la contrast.

Conform unor studii recente efectuate în Suedia, luteina are și proprietăți antiinflamatoare. Astfel, s-a demonstrat că nivelul inflamației în organism este invers proporțional cu concentrația de luteină din sânge: cu cât nivelul de luteină este mai ridicat cu atât inflamația este mai puțin prezentă în corp. Este important de menționat că inflamația constituie terenul prielnic în apariția majorității bolilor și în special celor de tip degenerativ, inclusiv degenerarea maculară. Conform statisticilor, degenerarea maculară este cauza principală a scăderii acuității vizuale și chiar pierderea vederii la persoanele în vârstă, respectiv la diabetici.

Alte beneficii ale luteinei pentru sănătate

S-a descoperit relativ recent că luteina este cel mai prezent carotenoid în creier. In consecință, nivelul luteinei din ochi ar fi strâns legat de cel din creier. Un nivel scăzut de luteină în ochi înseamnă un nivel scăzut de luteină în creier. Aceasta joacă un rol ce nu poate fi neglijat în susținerea funcțiilor cognitive. Astfel, s-a demonstrat că persoanele cu probleme cognitive (memorie slabă, lipsă de concentrare etc) prezintă concentrații mult mai reduse de luteină comparativ cu cele sănătoase. Un studiu pe o perioadă de 4 luni, pe un grup de subiecți cu probleme cognitive, cărora li s-a administrat luteină și omega 3, confirmă eficacitatea acestor substanțe naturale în îmbunătățirea funcțiilor creierului. Astfel, persoanele respective au experimentat o îmbunătățire semnificativă a capacității de a vorbi fluent, a memorării respectiv a procesului de învățare. Studiile clinice confirmă beneficiile luteinei și în boala Alzheimer.

Care este doza zilnică de luteină de care avem nevoie ?

Spre deosebire de vitamine și minerale, pentru luteină nu s-a stabilit care ar fi doza zilnică recomandată. Se estimează că doza zilnică pe care am putea să o obținem din alimentație ar fi între 1 mg și 3 mg. Bineînțeles, cu condiția să consumăm vegetale crude (spanac, brocoli etc). Incidența tot mai crescută ale afecțiunilor ochiului date de degenerarea maculară confirmă faptul că aportul de luteină obținut din alimentație este nesemnificativ. Devine astfel necesară suplimentarea în acest element nutritiv în combinație cu altele pentru păstrarea sănătății ochilor. Unii experți sunt de părere că am avea nevoie de aproximativ 20 mg de luteină pe zi. Asta doar pentru a ne păstra acuitatea vizuală și pentru a reduce posibilitatea apariției degenerării maculare. Evident că odată ce ne confruntăm cu probleme de vedere sau afecțiuni mai grave, avem nevoie de concentrații mult mai mari în substanțe nutritive pentru ochi.

Este important de menționat faptul că poluarea tot mai accentuată a aerului, apei și alimentelor constituie un factor în corelație directă cu apariția bolilor, și că ochiul este direct expus la noxele din aer. Luteina și alte substanțe cu efect antioxidant ajută la neutralizarea stresului oxidativ cauzat de poluare și la reducerea efectelor nefaste asupra sănătății ochilor precum și sănătății generale. Fumătorii prezintă un risc crescut de eficiență în luteină.

Contraindicațiile luteinei

Luteina nu are efecte secundare, deci contraindicații nu sunt, chiar și în doze mari (luteina forte).

Licopenul, un alt carotenoid (grup de substanțe naturale din care face parte luteina), are și el proprietăți antiinflamatoare, antioxidante, respectiv antiîmbătrânire.

Suplimentele cu luteină și alte ingrediente naturale benefice pentru ochi (extract de afine, vitamina E, zinc, omega 3 etc) pot îmbunătăți semnificativ sănătatea ochilor și pot contribui de asemenea la o bună sănătate generală. Acestea pot fi de un real folos și în cazul bolnavilor de diabet. Ele contribuie la contracararea retinopatiei diabetice și la menținerea funcționării normale a retinei.

Extractul din fructe de afine reduce inflamația și reface vasele de sânge la nivelul ochiului. Afinele au proprietăți terapeutice deosebite, fiind fructele cu cel mai mare conținut în antioxidanți. Afinele joacă un rol de neutralizare a radicalilor liberi care apar în urma stresului oxidativ. Ele conțin substanțe numite antocianine care protejează celulele împotriva efectelor devastatoare ale radicalilor liberi.

Vizimax conține luteina forte (40 mg/capsulă), licopen în concentrație importantă (40 mg/capsulă), extract de afine, spirulina (sursa importantă de vitamina A și omega 3), vitamina E naturală și zinc. Acest supliment natural este un produs cu luteină complex la un preț foarte competitiv. Vizimax are în compoziție concentrații ridicate în aceste ingrediente naturale pentru eficacitate maximă și rezultate rapide. A se vedea prospect Vizimax.

Leave a reply

Date indentificare fiscala
Nume Societate: PRIMO NUTRITION SRL
CUI: RO29553556
Nr. reg. com.: J08/2080/2015
Sediu social: Str. Tudor Vladimirescu nr. 7, Hărman, jud. Braşov

Contact

Mobil: +40 723 167 904 ; +40 722 223 025
Email: vanzari@primonutrition.ro

Soluționarea alternativă a litigiilor

Soluționarea online a litigiilor

Copyright © Primo Nutrition 2024

0
Coșul meu
Call Now Button